Cucuvea (Athene noctua)

Numărul pacienților sosite la centrul nostru de reabilitare în perioada ianuarie-martie, pe lângă cele 6 existente, era 10. Acest număr este aproximativ aceeași ca și în perioada precedentă. Numărul persoanelor care ne-au contactat s-a redus considerabil la 16. Putem spune, că perioada ianuarie-martie era o perioadă de liniște în viața Centrului de Reabilitare.

Centrul nostru de Reabilitare a primit în această perioadă 10 de pacienți (șorecar comun – 3, șorecar încălțat – 1, cucuvea – 3, huhurez mic – 1, ghinioaie verde – 1, forfecuță – 1), astfel numărul păsărilor care au primit tratament este 16. Au avut loc 2 intervenții chirurgicale, 4 păsări au beneficiat de tratament medicamentos, restul păsărilor era slăbit, acestea au avut nevoie doar să-și recapătă forță. 4 păsări au decedat, 5 păsări s-au vindecat și au fost reintroduse în natură și 7 păsări au rămas în Centru la sfârșitul perioadei. Menționăm aici, că erau exemplare care au fost ținute până la încălzirea vremii.

Erete alb

Din păcate membrii Grupului Milvus în ultimele săptămâni au descoperit din nou numeroase păsări otrăvite în zona orașului Salonta, județul Bihor. Patrimoniul natural al țării devine mai sărac cu pierderea fiecărei răpitoare, mai ales dacă acestea aparțin unor specii rare sau periclitate. În anii precedenți a căzut victimă acestor cazuri de otrăvire chiar și o acvilă de câmp, iar în urmă cu câteva zile am fost nevoiți să includem pe lista păsărilor pierite din cauza otrăvurilor eretele alb, o specie foarte rară, care se poate observa la noi doar în timpul migrației. Cazul a fost raportat către autoritățile de stat responsabile pentru protecția mediului, și sperăm că de data aceasta se vor face toate demersurile necesare până când responsabilii pentru aceste otrăviri vor fi luați la răspundere, și astfel uciderea răpitoarelor fără limite de la Salonta se va sfârși. Este un caz bine cunoscut faptul că, pe lângă păsările sedentare care sunt atașate de habitatele lor pe toată durata anului și se deplasează doar local cu schimbarea vremii, există multe alte specii care apar la noi în țară doar în diferite perioade ale anului.

Din ce în ce mai des, în timpul iernii, suntem contactați de către diferite persoane care, observând berze albe pe câmp sau pe cuib, ne-au solicitat ajutor, ne-au rugat să le salvăm.  Însă, de cele mai multe ori, aceste păsări sunt sănătoase, astfel nu au nevoie de ajutor.

Ornitologii Grupului Milvus verifică anual mai multe cuiburi de păsări răpitoare în perioada de cuibărit. Scopul verificării cuiburilor printre altele sunt constatarea succesului de cuibărit, inelarea puilor și determinarea factorilor periclitanți. Pe data de 25 iunie membrii Grupului Milvus au vizitat un cuib de acvilă de munte, unde au fost întâmpinați de o imagine nu tocmai plăcută: cuibul construit pe un pin de pădure se găsea cu câțiva metri sub locația originală. Probabil a fost deteriorat în timpul unei furtuni din zilele anterioare, din fericire puiul și o parte din cuib a rămas agățat pe crengile mai joase. Specialiștii au constatat că cuibul nu va mai suporta încă o furtună, viața puiului este în pericol astfel au decis să-l salveze. L-au transportat în Centrul de Reabilitare din Tîrgu Mureș unde după examinarea medico-veterinară s-au asigurat că este în condiție bună pentru eliberare. În următoarea zi l-au dus înapoi la locul de cuibărit, unde o echipă compusă din mai mulți specialiști a montat un cuib artificial în locul celui original. Înainte de relocarea în noul cuib acvila a fost inelată. După ce echipa a părăsit locul, părinții de acvile erau deja acolo observând puiul lor îndeaproape. Cu ocazia unei ieșiri de teren în urmă cu o lună puiul de acvilă de munte a fost deja văzut zburând.